Detalii

Scris de Claudiu Târziu

Categorie: Interviuri

Nu toţi marii duhovnici ai Bisericii orto­doxe sunt preţuiţi aşa cum ar merita. Din pri­cini, adesea, obscure, mulţi dintre ei rămân în­tr-un con de umbră nemeritat. Între aceştia se află şi Părintele Ioan Iovan (1922-2008), cel care a avut o in­fluenţă covârşitoare, ca duhovnic al Mânăstirii Vla­di­mi­reşti din Galaţi. Condamnat la 12 ani de în­chi­soa­re politică sub comunişti, caterisit şi reprimit în cler după 24 de ani, şi-a încheiat lucrarea duhovni­cească, bătrân, bol­nav, şi oarecum izolat, la Mâ­năs­tirea Re­cea, din Mureş. La şapte ani de la moartea lui, ucenicii Părintelui Ioan cred că e timpul ca lumea creş­tină să afle cine a fost acesta cu adevărat. Cu un devotament exemplar, părintele profesor Jan Nicolae, de la Facul­tatea de Teologie din Alba Iulia, şi mona­hul Moise Iorgovan, de la Mânăsti­rea Oaşa, au reali­zat un film şi o carte dedicate ma­relui du­hov­nic tran­sil­vănean. Interviul pe care îl publicăm este rodul bunăvoin­ţei părintelui Nicolae, care a avut bună­tatea să reîn­vie, de dragul cititorilor noştri, persona­litatea pe ne­drept lăsată în uitare a du­hov­nicului-martir IOAN IOVAN.

Fenomenul Vladimireşti

- Părinte Jan Nicolae, pe lângă îndeletnicirile dvs. duhovniceşti şi profesorale, aţi dedicat pasiune şi timp pentru a întocmi o carte şi un film despre părintele Ioan Iovan, de la Mânăstirea Recea, că­ruia i-aţi fost, ani la rând, ucenic. Ce v-a motivat, în mod special, în acest demers?

Detalii

Scris de Bogdan Lupescu

Categorie: Interviuri

Cele două izvoare 

De la începutul Săptămânii Patimilor, nici un strop de ploaie n-a mai căzut peste Mănăstirea Recea. La 20 de kilometri spre răsărit şi apus a turnat din belşug, aici niciodată. Oamenii se uită în cer, aşteptând o minune de la albastrul încremenit, de oţel. Bătrânii satului zic că s-a înţepenit luna în vârful cerului. Unul, Nene Bonta, moş priceput în stihii, a coborât într-o seară din bordeiul lui şi le-a tălmăcit tuturor, mohorât: "No, vedeţi cum stă luna? Numa cu cornurile-n sus stă. Nu poate cădea găleata ploii dintr-însa. Când s-o-nturna luna cu cornurile spre lume, numa atuncea or să fie ploai mari...". "Şi când o să se-ntâmple asta?", au vrut să-l întrebe oamenii, căci arşiţa nu contenea. "Când s-o întoarce luna cu cornurile către pământ?", dar solomonarul a murit acum două luni, lăsându-i fără răspuns.

Apa fântânilor s-a stricat, o scoţi cu mâl şi-i salcie. Nu se mai poate bea. Călugăriţe cu pălării largi, de paie, merg pe cărare către Izvor, amestecându-se în şirurile de ţărani, se plâng împreună cu ei de vitregiile secetei, se întorc încovoiate de găleţi pline de licoarea binefăcătoare. Izvorul Recea a dat numele satului şi al mănăstirii. Izvorul care nu seacă niciodată, care ţâşneşte de secole fără oprire, rece, proaspăt şi bun, dintr-o spinare de deal, la marginea aşezării. Singurul. Unii oameni vin cu bidoane, din satele apropiate, alţii de la 15 kilometri, de la Targu-Mures, alţii chiar de mai departe. Duc apoi sticle acasă drept cadou, la familii şi prieteni. Apa e bună pentru boli, tămăduitoare, de aceea fiecare picătură e preţuită că o comoară.

Două şiruri nesfârşite de oameni poţi vedea prin aceste locuri. Unul aici, la Izvor, celălalt în biserica mănăstirii, în aşteptarea părintelui Ioan Iovan, cel mai mare duhovnic de azi al Ardealului. Tot un fel de izvor e şi preotul acesta. Un izvor de înţelepciune şi speranţă. "Mare secetă de credinţă a fost pe aici până să se nască mănăstirea. Mare secetă a fost până să vină aici părinţelul nostru...", avea să-mi spună o femeie văduvă, după trei zile de pelerinaj la Sfânta Mănăstire Recea de Mureş. 

Cârciumarul lui Dumnezeu 

Cârciuma lui Ioan Iepuraş este în crângul de lângă izvor, la doi paşi de mănăstire. O încăpere răcoroasă, fără ferestre, şi cu lut pe jos, mereu cu trei "pite" uriaşe, rotunde şi rumene, pe tejghea. Cârciumarul e şi el un om ca pâinea caldă. Blând, cu gesturi domoale şi cumpătate, îndelung şezător la taifas cu orice nou venit. Pare să aibă toată răbdarea lumii, pâine, ulei şi zahăr da pe datorie, "până oricând". Cred că mai mult pierde cu "afacerea" asta, dar lui îi place pur şi simplu să fie cârciumar, să poată ajuta cu pâini o sumedenie de familii nevoiaşe şi să stea colo, în spatele tejghelei înalte din lemn, zâmbind tragic lumii, prin strânsura ochilor săi albaştri. Ioan Iepuraş a văzut tot, ştie tot despre ce se întâmplă acolo, între zidurile mănăstirii. Ştie că de fiecare dată când iese de sub patrafirul părintelui Ioan îl apucă o putere mare şi păşeşte pe uliţa mai uşor. Fiica lui e medic, a plecat de mult din sat, dar se întoarce mereu, în fiecare duminică, împreună cu soţul ei, fiindcă - zice ea - "nu poate trăi fără părintele". Aşa se întâmplă: o dată dacă-l vezi, tânjeşti după el, nu-l uiţi. "E greu aici canonul pentru cei bolnavi. Li se cere să postească şi să citească timp de 40 de zile "Paraclisul Maicii Domnului", să ajuneze în şapte zile de vineri până a doua zi la trei după-amiază şi în această perioadă să participe la cel puţin un Maslu."

Detalii

Scris de Cornel Nistea

Categorie: Interviuri

• Mănăstirea Vladimirești
• Închisoarea Jilava
• Închisoarea Aiud
• reeducare
• Închisoarea Gherla
• Închisoarea Văcărești

Părintele Ioan de la Mănăstirea Naşterea Maicii Domnului de la Recea a intrat de mult în legendă. În cercurile ortodoxiei române este un adevărat mit. De-o cuvioşie şi de-o modestie uneori stânjenitoare şi o sinceritate vecină cu inocenţa, părintele Ioan, ajuns la vârsta de 76 de ani [la momentul luării interviului, n.n.], respinge aura de martir ce i se face, preferând să rămână monahul care urmează calea mântuirii lui Iisus Hristos, şi duhovnicul totdeauna bucuros să asculte şi să aline suferinţele celor care-l caută şi-l cercetează.

Conştient că istoria neamului trebuie rescrisă aşa cum a fost pentru cunoașterea adevărului, părintele Ioan a acceptat, nu fără reținere, să conversăm despre anii grei de dictatură comunistă şi suferința, uneori confesându-se în starea de emoţie a celui care retrăieşte drama unei existenţe curemurătoare, a calvarului din temniţele şi lagărele de exterminare a fruntaşilor naţiunii române care se împotriveau instaurării în România a structurilor comunismului de import şi care mai apoi s-a manifestat cu o perfidie şi o violență ce au întrecut şi cele mai sumbre previziuni.

Detalii

Scris de Stelian Gomboș

Categorie: Interviuri

• Sfânta împărtășanie

Am fost de multe ori la Mănăstirea Recea - acest veritabil tezaur al spiritualităţii ortodoxe şi a celei româneşti autentice, şi de fiecare dată am fost foarte impresionat de toate cele văzute şi auzite în acest loc sfânt. Am văzut roadele lui Dumnezeu de pe urma unei osteneli îndelungate a obştii (mănăstirea s-a fondat în anul 1991), sub ascultarea Părintelui Ioan Iovan, duhovnicul obştii, şi a maicii stareţe Cristina Chichernea – două personalităţi care au marcat acest loc străvechi românesc al Transilvaniei şi împortant centru de pelerinaj. 

De fiecare dată când ajung acolo găsesc o sărbătoare a întregii suflări româneşti transilvane. În duhovniceasca lavră a spiritualităţii noastre dreptmăritoare, am stat de vorbă cu Preacuviosul Părinte Ioan Iovan - originar din părţile Bihorului, care a suferit martiriul închisorilor comuniste, despre Euharistie şi Mântuire.

Detalii

Scris de Pr. Sabin Vodă

Categorie: Interviuri

• Sfânta împărtășanie

În centrul cultului ortodox, se află Sfânta Liturghie oficiată de preot în fiecare duminică şi sărbătoare, iar la mânăstiri zilnic, cu câteva excepţii. Care este importanţa Sfintei Liturghii pentru cel care ia parte la ea, Părinte Ioan?

Depinde... că la ea ia parte şi preotul care o săvârşeşte şi cei care ascultă. Deopotrivă este importantă la fiecare. Respectiv prezenţa euharistică a lui Hristos e atât de covârşitoare, încât nu se poate spune sau să se delimiteze râvna spre ea, adoraţia ei, cinstirea ei, preţuirea ei, în sfârşit... pentru mine este Dumnezeu pe pământ, Dumnezeu venind între noi. Ştiu că este o dogmă şi un îndreptar de care trebuie să te ţii şi în Ortodoxia noastră, dar tot Ortodoxia îţi dă voie să ai visele expresiilor, şi ale gândirilor, şi ale concepţiilor tale personale faţă de acelaşi lucru, faţă de care oficial, sau strict teologic, trebuie să te opreşti la a o defini. Pentru mine evlavia la Sfânta Euharistie nu se poate exprima. În ce sens nu se poate exprima? Pentru că, personal, consider că această chenoză, acest pogorământ al lui Dumnezeu după ce l-a făcut pe celălalt mare, şi a venit să ne mântuie, uite că perpetuă (continuă) această coborâre a Lui, tot reală. Nu se poate explica sau nu se poate cuprinde câtă admiraţie şi câtă adoraţie, în acelaşi timp, trebuie să avem noi faţă de acest pogorământ al lui Hristos, subliniind că nu-l merităm.

Detalii

Scris de Pr. Ioan Iovan

Categorie: Interviuri

• Închisoarea Jilava
• Închisoarea Aiud
• reeducare
• Închisoarea Gherla
• Sfânta Liturghie

- Prea Cuvioase Părinte Ioan Iovan¹, vă rugăm să ne istorisiți momente mai semnificative din perioada pe care ați petrecut-o în închisorile comuniste, spre a lăsa și pe această cale mărturie despre o pagină atât de puțin cunoscută din istoria recentă a Bisericii noastre.

- Dragii mei, mi-ați pus o întrebare care face o prelungire a vieții mele, începând din '55 și terminând cu '64, mi se pare, când ne-au dat drumul de acolo. Toată viața mea după hirotonire a fost o luptă cu acești oameni fără de Dumnezeu, cu care și acumane luptăm, dar sunt mai vicleni acum, mai perverși. Atunci ateismul și comunismul era pe față; te fereai de el că îl vedeai. Acum nu. E în haina ta, se bagă și în serviciu cu unii și te lucrează. Din păcate, s-a băgat și în Biserică, lucrează. Aceste ”șăpci albastre” cum le zic eu, Securitatea. Este un blestem pe neamul nostru românesc, dar este crucea pe care trebuie să o ducă poporul nostru și noroc că are un suport mare: istoria. În istorie noi tot timpul am trăit așa, ca un fel de iepuri. Iepuri, că ne vânau toți, până când și acuma, dacă suntem atenți, (vedem că) se caută puțin sugrumarea eului românesc și a sentimentului acesta care ne-a ținut peste veacuri: că de la Râm ne tragem, cum zicem noi.