La închisoarea Jilava, un penitenciar considerat de tranzit, se căuta pervertirea morală, cu scopul de a te constrânge a tăgădui crezul, a trăda, a admite că ei sunt cei care au dreptate. Un deţinut politic osândit la moarte a năzuit a se elibera din spaţiul carceral. Închipuindu-şi că nu-l vede nimeni şi aflându-se în braţele disperării, săpa adânc cu propriile mâini în celulă, pământul făcându-l ,,nevăzut” sub haine, într-o tinetă, pentru a putea fi dus afară. Gardianul însuşi, deşi ştia despre zadarnica încercare, îl lăsa să continue. Mai târziu, un deţinut politic l-a înştiinţat prin Morse că fusese descoperit, ceilalţi amuzându-se cu dispreţ pe seama gestului său. Sfârşitul a fost unul tragic: ucidere prin împuşcare în Valea Piersicilor1.

În vederea inducerii unei stări perpetue de spaimă, părintele Ioan Iovan era dus în locurile cele mai primejdioase. Acesta este dus în camera mortuară, unde era un condamnat la moarte. Părintele Ioan Iovan a izbutit să îl împărtăşească. Referitor la acest moment, mărturiseşte cu francheţe: ,,Şi l-am dezlegat, l-am împărtăşit. Ce s-a mai făcut cu el nu ştiu. Dar el face parte din n câţi au fost. Din ăştia, de la munte, de la Făgăraş”2.

Aici, părintele Ioan a trăit, cu adevărat, dureroasa frumuseţe de a fi creştin, dar, mai ales, preot. Astfel, fiind dus la fierărie, deoarece urma transferarea la Gherla, este "înzestrat” cu lanţuri şi cătuşe. Lanţul era unul scurt şi uşor. Deşi mai uşor, acesta era mai strâmt, spre deosebire de cel mare, care în ciuda faptului că era greu, permitea mişcarea3.De altfel, părintele Ioan, alegând lanţul cel subţire, face un gest copleşitor, sărutându-l şi închinându-l totodată. Îşi aminteşte de Sfântul Apostol Pavel şi exclamă plin de evlavie: ,,-Sunt pentru Tine, Doamne! Nu-s pentru imoralităţi, nu-s pentru hoţii, nu-s pentru nimic, numai pentru că te-am mărturisit şi nu vreau să mai trăiască mult între noi răul fără de Dumnezeu”4. Astfel, este stăpânit de o bucurie sfântă, evocând istorisirile Sfântului Pavel despre propria înlănţuire şi chinurile răbdate în momentul lovirii cu vergele de metal. Părintele Ioan socotea prin gestul închinării şi sărutării lanţului, această ferecare ca pe o încercare a tăriei credinţei în Dumnezeu5.

Cătuşele ,,americane” provocau dureri acerbe, deoarece se strângeau automat în momentul mişcării mâinii, iar fixarea niturilor a presupus sfâşierea cărnii picioarelor. A urmat apoi o teribilă lovitură de cizmă în regiunea lombară, asociată unor vorbe ofensatoare la adresa mamei. Părintele Ioan, în mod surprizător, a mărturisit credinţa străbună exclamând: "- Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos să te ierte pe tine, fiule duhobnicesc, după cum te numeşti, şi să-ţi şteargă ţie toate păcatele, inclusiv acesta de acum, iar eu nevrednicul preot duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Părintele Ioan nu numai că nu a cerut pedepsirea gardianului, ci s-a rugat sincer pentru iertarea acestuia6.

1Cristina Stavrofora, Părintele Ioan Iovan, Mănăstirea ,,Naşterea Maicii Domnului”- Recea de Mureş, Târgu-Mureş, 2010, p. 48.