• slide1.jpg
  • slide2.jpg
  • slide3.jpg
  • slide4.jpg
  • slide5.jpg
  • slide6.jpg

Prima dată l-am întâlnit pe Părintele Ioan, în noiembrie 1995, la Mănăstirea Recea, fiind trimisă de o prietenă din Oradea, care deţinea un magazin en-gross, să întreb dacă mănăstirea nu voia să achiziţioneze conserve de carne, aceasta întrucât vânzările acesteia îngheţaseră de o perioadă de timp. Mărturisesc că deşi, pe atunci aveam 24 de ani, nu cunoşteam nimic din religia ortodoxă, nu cunoşteam ce înseamnă Sfintele Taine, Sfânta Liturghie, nici viaţa mănăstirilor în general, nici cum se administrau, nu fusesem împărtăşită niciodată, doar spovedită de câteva ori de Părintele Ilarion Lupaşcu de la mănăstirea Cernica.

L-am salutat şi am început să arăt motivul vizitei mele şi am întrebat dacă au nevoie de conserve, eu fiind în măsură să îi pot aproviziona prin intermediul prietenei mele. Părintele m-a lăsat să vorbesc, după care, la un moment dat m-a oprit şi a început să-mi enumere păcatele majore săvârşite de mine până atunci, la care m-am blocat pe moment şi i-am spus că da, într-adevăr aşa este. Am început iar să ii vorbesc despre conserve, după care Părintele m-a întrerupt şi mi-a spus fără nici o legătură cu discuţia noastră „eu te cunun.”

M-am blocat din nou, la care am ridicat din umeri, arătând că nu mă opun, dacă aceasta îi este dorinţa. Ulterior, după un timp, am înţeles aceste vorbe ale Părintelui, drept pentru care îi sunt recunoscătoare şi în ziua de azi. Acesta a fost primul contact cu Părintele când mi-a şi dovedit că era un văzător cu duhul, spunându-mi păcatele săvârşite de mine, aceasta în condiţiile în care nu mă văzuse până atunci.

Prima minune, săvârşită de către Dumnezeu, prin intermediul rugăciunilor Părintelui Ioan, a urmat în iarna anului 1996, dată la care eu mă găseam în Bucureşti, urmând să-mi susţin examenul de licenţă. Cu o săptămână înainte, mă găseam la Recea, unde după săvârşirea sfintei Liturghii şi a sfântului Maslu, mă pregăteam să plec şi sărutam icoanele de pe iconostas din bisericuţa mică de pe deal. Părintele Ioan, spovedea într-un colţ îndepărtat, în scaunul de spovedanie. Aproape vroiam să ies din biserică, când Părintele mi s-a adresat, la modul imperativ: „să te duci la moaşte”. Ştia că merg la Bucureşti, îi cerusem binecuvântare pentru examene, cu câteva minute înainte, de acest moment precizez, că eu atunci încă nu m-am spovedit la sfinţia sa, mergeam doar săptămânal la Sfântul Maslu, după care îi mai ceream câteva sfaturi. Vroiam să mă spovedesc, la mănăstirea Cernica, după examene, la Părintele Ilarion. Atunci nu am înţeles de ce a insistat să fac acest lucru, m-am gândit pe moment că trebuia să sărut şi alte moaşte din Bucureşti, nu numai ale Sfântului Calinic pe care avusesem ocazia să le sărut.

Aşa am şi făcut, m-am dus să mă spovedesc, la Părintele Ilarion, la Cernica. Îmi amintesc că era într-o zi din cursul săptămânii, după masă. După aproape doua ore de spovedanie, am ieşit afară şi am văzut că se înserase, drept pentru care Părintele Ilarion, mi-a spus: „să nu te urci în ocazie, ci numai în autobus”. Ştia că obişnuiam să mă urc şi în maşini de ocazie, de la mănăstire şi până în Pantelimon atunci când autobuzele întârziau.

Părintele Ilarion a simţit un pericol, dar nu a putut să-l definească, probabil s-a gândit să nu mă tâlhărească sau să mă violeze cineva. Precizez că am fost la racla Sfanţului Calinic, înainte de a mă spovedi. Totul a decurs normal, am ajuns în Pantelimon după care am luat tramvaiul pană în Unirii şi l-a trecerea de pietoni din Unirii vis-a-vis de agenţia de bilete CFR internaţional, m-am angajat în trecere, iar la un metru de a ajunge pe trotuar, am văzut luminile unui autobus după care nimic. M-am trezit intr-un autobus, cu două doamne în jurul meu, autobusul altfel gol, şi mă îndreptam spre spitalul de Urgenţe Floreasca. Ce s-a întâmplat? Dinspre Universitatea Bucureşti, a dat colțul un autobus (marca DAF, atunci fuseseră introduse în circulaţie şi aveau o particularitate, în sensul că roţile din spate erau mai în spate decât autobusele obişnuite de până atunci, element care mi-am dat seama că mi-a fost de mare ajutor), atunci pornise de pe loc, plin de lume. Atât la pietoni cât si la maşini s-a dat verde în acelaşi timp. Şoferul susţine că nu m-a văzut şi că a pus frână din reflex ulterior, doamnele martore, de la faţa locului, mi-au spus că autobusul plin cu oameni, m-a trântit la pământ si a trecut cu botul peste mine, iar roata din fată s-a oprit la centimetri de capul meu, asta a reieşit din măsurătorile politiei prezente ulterior la locul faptei. Mi-am pierdut cunoştinţa câteva minute, apoi mi-am revenit, diagnosticul pus de medici a fost „contuzie cerebrala minoră”, iar după trei zile m-au externat. Nu a fost grav, dar mi s-a explicat că în asemenea traumatisme, chiar dacă sunt minore, organismul uman îşi revine între trei-şase luni, în funcţie de organismul fiecăruia, şi trebuia să urmez un tratament medicamentos plus repaos total. Atunci am înţeles de ce Părintele Ioan a insistat să mă duc la moaşte. A văzut pericolul cu o săptămână înainte de a se întâmpla. Am revenit acasă la părinţii mei, unde am început tratamentul cu un medic neurolog, care mi-a spus acelaşi lucru. Precizez, că oboseam foarte repede, aveam dureri de cap şi nu eram în stare să citesc nici măcar un titlu din ziar, ce să mai vorbim de o lectură normală.

Examenul de licenţă a trebuit să îl amân din iarnă pe vară. În acest timp mergeam, săptămânal la mănăstirea Recea pentru Sfântul Maslu, şi îi tot spuneam Părintelui Ioan că durerile de cap nu trec şi că eu vreau să pot învăţa pentru sesiunea din vară a examenului de licenţă. Acelaşi lucru îi spuneam şi medicului neurolog, care mi-a răspuns că organismul meu reacţionează firesc în urma traumatismului şi probabil că organismului meu îi trebuie şase luni de recuperare, nu trei luni ca altor, şi că nu va fi nici o tragedie dacă îmi amân examenul de licenţă pe anul viitor. Eu eram încăpăţânată şi vroiam să dau examenul în acea vară. Eram disperată şi cu trei săptămâni înainte de examen i-am spus Părintelui Ioan că vreau să-mi susţin examenul acum în vară, dar că nu pot din cauza durerilor de cap să învăţ, plângeam în hohote. Era vinerea, precizez că m-am dus acasă şi m-au apucat nişte dureri de cap aşa puternice, plus alte simptome, încât am crezut că voi muri. Nu exagerez, dar m-am simţit foarte rău. De vineri la amiază şi până duminică la amiază am fost în aceeaşi stare. Duminică la amiază, după Sfânta Liturghie, durerile de cap m-au părăsit, din senin, şi mi-am revenit aşa bine, încât nu mi-a venit să cred, că nu mai prezentam nici un simptom. Nu am mai avut nici o durere de cap fiind ca înainte de accidentul rutier.

Mărturisesc că acesta este adevărul gol goluţ, şi dacă cineva are rezerve, sunt gata să jur pe Sfânta Evanghelie. Am alergat apoi, să îi spun Părintelui, că m-am vindecat datorită rugăciunilor lui, la care auzind a zâmbit pe sub mustaţă şi mi-a spus „triplu ştecher”. Adică m-a vindecat Dumnezeu, prin rugăciunile Preotului, dar cu voia şi la rugăciunile mele, deoarece Dumnezeu nu face nimic fără voia noastră. Era atât de smerit, nu îşi aroga niciodată nici un merit.

Următoarele minuni, s-au săvârşit după câţiva ani, tot în legătură cu două afecţiuni de care sufeream. Nu erau grave, în schimb erau cronice, şi orice medicament pe care îl luam îşi făcea efectul doar doua-trei zile, după care nimic. La fel m-am dus la Părintele Ioan, să-i spun că am o problemă, la care a zâmbit pe sub mustaţă şi m-a întrebat de ce îi spun toate acestea, deoarece el nu este medic. La care i-am spus că ştiu că am să mă vindec ca şi data trecută. Nu a zis nimic, tot astfel, după trei zile de chin, din senin mi-am revenit. La fel, sunt gata să jur pe Sfânta Evanghelie, dacă nu mă crede cineva.

În toamna anului 2008, la câteva luni de la trecerea Părintelui Ioan la Domnul, am suferit un eşec profesional în Oradea, am suferit o decepţie aşa mare, încât am decis să trec la o altă confesiune, am rupt pozele Părintelui Ioan pe care le aveam, spunând că nu mai vreau să văd nici un preot ortodox deoarece toţi sunt nebuni şi la fel şi religia ortodoxă. Eram perfect hotărâtă şi seara înainte de culcare m-am gândit foarte serios pe cine să contactez a doua zi, în realizarea scopului meu, arătat mai sus. Am adormit şi am avut un vis aşa frumos, parcă pluteam şi l-am văzut pe Părintele Ioan la Recea, îmbrăcat în straie preoţeşti albe, că spovedea soborul, pe un deal mare plin cu iarbă verde, am alergat şi eu să mă spovedesc şi îmi amintesc că îmi spuneam în vis „vai de mine, cum să-i spun ce am făcut?” la care, am simţit efectiv că şi-a pus ambele mâini pe capul meu şi mi-a zis: „te dezleg pentru sinceritatea ta de la potir” după care m-am trezit, eram foarte fericită, aveam o stare deosebit de benefică şi am alergat la Biserica Ortodoxă pe care o frecventez, renunţând la scopul meu stabilit cu o zi înainte. În încheiere, aş vrea să menţionez încă o dovadă că Părintele Ioan era văzător cu duhul.

În vara anului 1997, venisem de la Oradea acasă la părinţii mei, la Mureş, pentru zece zile. După opt zile m-am dus la mănăstirea Recea la Părintele Ioan, unde m-am spovedit şi m-am împărtăşit. Menţionez, că din iarna anului 1997 am început să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc la Sfinţia sa. În aceste opt zile, am stat în cumpănă, în sensul să mă duc sau nu la Părintele Ioan, mă tot gândeam zilnic, că trebuie să mă duc sau mai bine las pe altă dată. 

Nici nu m-am aşezat bine, în genunchi, că Părintele a început să zică: „ştiu că ai venit acasă de opt zile, şi că tot te-ai gândit să vii sau nu, la mine, dar important este că ai venit”. Am rămas ca la dentist, mi-a ştiut gândurile pe care le-am avut cu opt zile în urmă şi la o distanţă de 14 km de sfinţia sa. Apoi m-a întrebat: „recunoşti că ai săvârşit…………? La care eu tot perplexa i-am zis ”da”. Părintele Ioan mi-o luase înainte.

(Mărturie a doamnei Mărginean Adela, Târgu Mureş, 25.03.2012)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Sfaturi către tinerii

Cuvânt înflăcărat rostit de Părintele Ioan Iovan tinerilor din Cluj despre reeducarea din închisorile comuniste și îndemnul la păstrarea și mărturisirea credinței ortodoxe.

Gânduri ale părintelui

  • "Bucuria mea în temniţă a fost Sfânta Liturghie"
  • "Eu acum vorbesc puţin exaltat, pentru că merită Euharistia. Dintre orice sub soare, Euharistia merită să fii exaltat pentru ea, fiindcă e un Cer în pământ, un Cer venit zilnic pe pământ."

Ultimele comentarii

Maica Domnului

Icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu din biserica Mănăstirii Recea, în fața căreia a slujit părintele Ioan de atâtea ori.